Un arhitect din cadrul Primăriei municipiului Comrat a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) după ce ar fi pretins și primit 6 000 de lei pentru a facilita eliberarea unei autorizații de construire și înregistrarea unui teren. Funcționarul este vizat într-un dosar penal pentru trafic de influență și corupere pasivă, aflat în gestiunea Procuraturii municipiului Cahul.
Conform informațiilor oferite de denunțător, arhitectul ar fi cerut bani în schimbul influențării procesului de atribuire și înregistrare a unui teren acordat prin decizie a Consiliului Municipal Comrat, dar și pentru obținerea ulterioară a autorizației de construire a unui imobil pe respectiva parcelă. Suma cerută a fost transmisă sub controlul CNA, iar momentul a fost documentat de anchetatori.
În cursul dimineții, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul bănuitului, în automobilul acestuia și la biroul de serviciu. În urma descinderilor, au fost ridicate probe considerate relevante pentru cauza penală. De asemenea, anchetatorii investighează și alte cazuri în care același funcționar ar fi pretins sume de bani pentru servicii similare.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.