Acasă Social Accident cumplit la Cahul: Un cuplu și-a pierdut viața, iar cei trei...

Accident cumplit la Cahul: Un cuplu și-a pierdut viața, iar cei trei copii ai lor au ajuns la spital

0

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc ieri seară în localitatea Burlăceni din raionul Cahul. Două automobile, un Mercedes înmatriculat în străinătate și un Volkswagen în care se afla o familie, s-au ciocnit violent.

Primele date din anchetă indică faptul că viteza excesivă ar fi stat la baza coliziunii. În urma impactului, mașina în care se afla familia a fost grav avariată, iar cele cinci persoane aflate la bord au rămas încarcerate.

La locul tragediei au intervenit rapid echipaje ale poliției, pompierilor și ambulanței. Salvatorii au reușit să descarcereze victimele, însă pentru doi dintre ocupanți – un bărbat de 32 de ani și soția lui, de 33 de ani – nu s-a mai putut face nimic. Cei doi au murit pe loc.

Copiii lor, cu vârste de 5, 7 și 10 ani, au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Starea acestora urmează să fie evaluată de medici.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.