Ambasada Statelor Unite la București a anunțat modificări cu privire la reînnoirea vizei fără interviu. Noile reguli, care se vor aplica din 2 septembrie, vor permite doar anumitor categorii de solicitanți să-și prelungească viza fără a fi necesar un interviu, transmite IPN.
Vor putea opta pentru prelungirea termenului de valabilitate cei care dețin vize de tip B-1, B-2, B1/B2 emise cu valabilitate maximă sau permis de trecere a frontierei pentru cetățenii mexicani, expirate în ultimele 12 luni și care aveau vârsta de minimum 18 ani în momentul aprobării vizei anterioare.
Cei care solicită vize de tip A-1, A-2, C-3, G-1, G-2, G-3, G-4, NATO-1 până la NATO-6 sau TECRO E-1, precum și vize diplomatice sau oficiale vor fi, la fel, scutiți de proba interviu. Totuși, în unele cazuri, ofițerii consulari vor putea solicita prezența la interviu, în caz de necesitate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.