Acasă Social Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracararea Dezinformării a trecut în sub coordonarea...

Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracararea Dezinformării a trecut în sub coordonarea directă a Președinției

0

De astăzi, Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării va funcționa în subordinea directă a Președinției, în urma publicării în Monitorul Oficial a decretului prezidențial care promulgă noua lege privind organizarea și funcționarea instituției.

Modificările legislative au ca scop întărirea capacității statului de a răspunde fenomenului tot mai agresiv al dezinformării, punând accent pe educația publicului și dezvoltarea unei societăți mai reziliente. În noua formulă, centrul va avea atribuții extinse în monitorizarea, prevenirea și diminuarea efectelor campaniilor de manipulare informațională.

Conform noii legi, conducerea centrului va fi asigurată de un director numit și revocat de șeful statului, acesta urmând să fie inclus, din oficiu, în componența Consiliului Suprem de Securitate. Actul normativ introduce și concepte-cheie precum „informații de securitate sensibile” și „reziliență societală”, semnalând o preocupare sporită pentru protejarea spațiului informațional.

Înființat în 2023, centrul a funcționat inițial sub denumirea de Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Odată cu noile reglementări, denumirea a fost ajustată pentru a reflecta mai precis misiunea sa actuală.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.