Acasă Extern Ce a făcut Rusia în timpul moratoriului privind desfășurarea armelor nucleare. Mâna...

Ce a făcut Rusia în timpul moratoriului privind desfășurarea armelor nucleare. Mâna dreaptă a lui Lavrov recunoaște: Deținem un arsenal substanțial

0

Rusia a continuat dezvoltarea sistemelor sale de rachete cu rază medie și scurtă de acțiune în timpul moratoriului privind desfășurarea acestora și deține în prezent un arsenal substanțial de astfel de arme, au scris duminică seară publicațiile ruse, citându-l pe viceministrul de externe, Serghei Riabkov, potrivit Reuters.

„Când a fost anunțat moratoriul, am precizat clar că acesta se aplică numai desfășurării și nu am menționat nicio întrerupere a activităților (de cercetare și dezvoltare)”, a declarat Riabkov, într-un interviu acordat postului public de televiziune Rossiya-1, conform agenției de știri de stat RIA.

„Așadar, acest timp a fost folosit pentru a dezvolta sistemele adecvate și pentru a construi un arsenal destul de substanțial în acest domeniu. Din câte înțeleg, acum îl deținem”, a mai declarat adjunctul lui Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse.

Mai devreme în cursul acestei luni, Rusia a anunțat că încetează ceea ce a numit moratoriul unilateral asupra desfășurării rachetelor cu rază intermediară de acțiune, afirmând că aceasta este o reacție forțată la măsurile luate de SUA și aliații săi.

Tratatul privind rachetele terestre cu rază scurtă și medie de acțiune (INF), semnat de Uniunea Sovietică și Statele Unite în 1987, a fost considerat la momentul respectiv un semn al detensionării relațiilor dintre cele două superputeri rivale. Însă, odată cu deteriorarea relațiilor, tratatul a fost abandonat.

Statele Unite s-au retras din tratat în 2019, în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump, invocând presupuse încălcări pe care Moscova le-a negat.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.