Acasă Extern Amenzi de până la 18.000 de euro pentru cei care aruncă gunoaie...

Amenzi de până la 18.000 de euro pentru cei care aruncă gunoaie din mașini

0

Noi sancţiuni severe vor intra în vigoare în Italia pentru aruncarea ilegală a gunoiului din maşini.

În cazuri extreme, regulamentul care va intra în vigoare sâmbătă ar putea prevedea amenzi de până la 18.000 de euro pentru şoferii care aruncă un sac de gunoi de pe geamul maşinii pe şosea sau pe marginea drumului, scrie stirileprotv.ro.

Nu contează dacă maşina este oprită sau în mişcare în momentul comiterii infracţiunii.

Amenzi de până la 1.188 de euro sunt deja în vigoare pentru articole precum şerveţele, sticle de plastic şi mucuri de ţigară.

Dacă şoferii aruncă gunoaiele într-o rezervaţie naturală sau într-o altă zonă protejată, li se poate retrage permisul de conducere şi pot fi condamnaţi la închisoare.

Infracțiunea va fi probată prin imaginile camerelor de supraveghere

Printr-o altă modificare a legii, infractorii nu mai trebuie să fie prinşi în flagrant şi opriţi de poliţie, aşa cum se întâmpla până acum. În viitor, va fi suficient ca infracţiunea să fie înregistrată de o cameră de supraveghere, care sunt foarte răspândite.

În Italia, gunoiul este adesea aruncat pur şi simplu pe stradă, atât în oraşe, cât şi pe drumurile de ţară şi autostrăzi.

Unele străzi, chiar şi în zonele populare pentru turişti, pot arăta ca nişte gropi de gunoi. Noile reglementări se aplică şi turiştilor străini.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.