În ianuarie-iulie, întreprinderile de transport public din Moldova au transportat puţin mai mult de 4,2 milioane de pasageri, ceea ce este cu 48,3% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2019.
Potrivit agenţiei de presă Infotag, cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, cel mai mare declin a fost înregistrat în transportul aerian, care a transportat doar 22 de mii de pasageri în şapte luni, sau 10,9% faţă de nivelul de anul trecut.
De asemenea, pandemia a afectat negativ transportul de marfă, care a scăzut în general cu 13,7%, la mai puţin de 8,5 milioane de tone.
Cea mai mare parte a mărfurilor a fost transportată cu transportul auto – peste 6,7 milioane de tone (-6,1%). Iar cea mai mare scădere s-a înregistrat la căile ferate, cu 36%, până la 1,7 milioane de tone.
Situaţia în privinţa rulajului de mărfurilor lasă, de asemenea, mult de dorit. La începutul lunii august, acesta se ridica la 2,548 miliarde tone / km (-9%).
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.