Şoferul autobuzului a observat mişcare în interiorul unei valize în timpul unei opriri, după ce un pasager a cerut acces la compartimentul pentru bagaje, potrivit BBC.
Autoritățile au fost chemate duminică într-o stație de autobuz din Kaiwaka, un mic oraș din Noua Zeelandă, după ce șoferul a făcut descoperirea șocantă.
„Șoferul a devenit îngrijorat când a observat că geanta se mișca. Când acesta a deschis valiza, au descoperit fetița de doi ani”, a declarat poliția din Noua Zeelandă într-un comunicat.
Copila părea să nu aibă leziuni fizice, dar avea o temperatură a corpului mare când a fost găsită, a transmis inspectorul Simon Harrison, care a anchetat cazul. Ea a fost, ulterior,dusă la spital.
Femeia de 27 de ani, în al cărui bagaj a fost găsită fetița, a fost arestată sub acuzația de maltratare sau neglijare a unui copil. Ea urmează să fie prezentată luni în fața instanței.
Autoritățile nu au precizat care este relația dintre femeie și copil.
Incidentul a avut loc într-un autocar al InterCity, o companie din Noua Zeelandă care a transmis după incident că nu percepe un tarif pentru copiii cu vârsta sub 3 ani, care pot călători gratuit în braţele unui adult.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.