Acasă Extern Elefanți drept cadou: Vladimir Putin, onorat de o țară din Asia

Elefanți drept cadou: Vladimir Putin, onorat de o țară din Asia

0

Președintele Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe omologul său din Laos, Thongloun Sisoulith, eveniment în cadrul căruia liderul rus a primit un cadou neobișnuit.

„Cu ocazia împlinirii a 65 de ani de relații diplomatice dintre țările noastre, Guvernul și poporul laoțian dorește să ofere Federației Ruse o pereche de elefanți,” i-a transmis Sisoulith, scrie adevarul.ro.

Liderul și-a exprimat dorința ca animalele să fie adăpostite la Grădina Zoologică din Sankt Petersburg, menționând că el însuși a studiat acolo.

„Vor fi de folos,” a spus Putin, mulțumindu-i lui Sisoulith pentru acest cadou generos. Liderul rus a descris Republica Populară Democrată Lao drept un „prieten apropiat” al țării sale.

Sisoulith a sosit în Rusia miercuri, într-o vizită oficială. La Moscova, politicianul a depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut și s-a întâlnit cu vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.

Același tip de cadou l-a primit și în ianuarie, când  guvernul militar din Myanmar trimisese șase elefanți în Rusia, pentru a marca 75 de ani de relații diplomatice între cele două țări, scrie The Independent.

Cadoul a coincis cu finalizarea livrării a șase avioane de luptă către Myanmar din partea Rusiei, într-un gest de așa-numită „diplomație a elefanților”, între două guverne privite cu suspiciune de capitalele occidentale.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.