Începând cu luna august, moldovenii care dețin cetățenie română și beneficiază de indemnizația pentru creșterea copilului în România vor înregistra o scădere a sumei lunare primite. Indemnizația va fi supusă unei rețineri de 10% pentru contribuțiile la asigurările sociale de sănătate (CASS).
Astfel, suma netă va fi calculată prin scăderea acestui procent din valoarea brută, care reprezintă 85% din veniturile nete lunare, între un minim de 1.651 lei și un maxim de 8.500 lei.
Această modificare nu impune depunerea unor declarații suplimentare din partea beneficiarilor, reținerea fiind automată, iar instituția care plătește indemnizația va vira contribuția CASS direct. În urma reținerii, beneficiarii vor deveni asigurați în sistemul public de sănătate, iar cei care nu sunt deja asigurați pot opta pentru o asigurare voluntară, la un cost de 2.430 lei pe an, echivalentul a șase salarii minime.
Totuși, este de menționat că indemnizațiile pentru concediul de maternitate, care acoperă perioada pre și postnatală (126 de zile), nu vor fi afectate de această schimbare, iar CASS nu se va reține din aceste sume.


