Un bărbat a fost arestat într-o pizzerie, după ce a amenințat o persoană cu pistolul și i-a cerut să-i plătească mâncarea, în Italia

Redacția SafeNews

Un român în vârstă de 45 de ani s-a trezit cu cătușele la mâini, pentru infracțiunile de amenințări grave și port ilegal de obiecte periculoase, în timp ce se afla într-o pizzerie din Italia, potrivit ziarului local Terzo Binario.

Intervenția a avut loc ca urmare a semnalării imediate făcute de proprietarul unei pizzerii din centrul orașului Civitavecchia, care a cerut ajutorul unui carabinier aflat în afara orelor de serviciu, ce trecea întâmplător prin zonă.

Militarul a intervenit imediat și a constatat prezența unui individ care, cu puțin timp înainte, amenințase un client îndreptând o armă spre acesta și cerându-i să-i plătească pizza.

PUBLICITATE

Suspectul român a fost imobilizat și dezarmat rapid datorită promptitudinii carabinierului și a intervenției ulterioare a unei patrule de sprijin din Italia.

Arma folosită de român, care s-a dovedit a fi un pistol cu aer comprimat fără vârf roșu (neletal – n.r.), a fost securizată și confiscată.