Acasă Extern Sentință pentru dentistul care a căutat „cum să faci o crimă să...

Sentință pentru dentistul care a căutat „cum să faci o crimă să pară un atac de cord” pe internet înainte de a-și otrăvi soția

0

James Craig, în vârstă de 45 de ani, un stomatolog din Colorado, SUA, a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de a fi eliberărat condiționat, după ce a fost găsit vinovat de uciderea soției sale, Angela, cu care era căsătorit de 23 de ani și cu care avea șase copii, relatează Sky News.

Cu câteva săptămâni înainte ca Angela, soția dentistului, să moară, Craig a căutat pe internet „cum să faci o crimă să pară ca un atac de cord” și „poate fi detectat arsenicul la autopsie?”, potrivit anchetei.

El a fost acuzat că i-a pus soției substanțe toxice în shake-urile proteice, timp de zece zile, iar în cele din urmă i-a administrat o doză letală de cianură după ce a fost internată în spital, unde femeia ajunsese din cauza unor simptome inexplicabile pentru medici.

Potrivit procurorilor, stomatologul american a intrat în salonul soției sale cu o seringă și i-a administrat cianura și apoi a ieșit din salon trimițând un mesaj unei colege cu care avea o relație extraconjugală. Starea de sănătatea s-a deteriorat rapid după aceea. Ulterios, Angela a fost declarată în moarte cerebrală

Testele toxicologice au stabilit că femeia a murit din cauza intoxicației cu cianură și tetrahidrozolină, un ingredient întâlnit frecvent în picăturile de ochi fără prescripție medicală, potrivit medicului legist.

De asemenea, bărbatul le-a cerut unor persoane din anturajul său să falsifice dovezi pentru a sugera că Angela s-a sinucis sau că a încercat să-și însceneze moartea pentru a-l învinovăți pe el, potrivit anchetei.

Mai mult, a fost găsit vinovat și pentru că a încercat să o convingă pe una dintre fiicele sale să filmeze un videoclip fals în care mama sa cere să fie otrăvită, precum și pentru că ar fi complotat cu un coleg de celulă pentru a-l ucide pe detectivul care se ocupa de ancheta privind moartea soției lui.

Singura acuzație de care a fost achitat a fost cea de omor prin imprudență.

Declarațiile copiilor victimei au marcat finalul procesului. Fiica cea mare, Miriam Merservy, a spus printre lacrimi: „Tata trebuia să fie eroul meu. În schimb, va rămâne mereu ticălosul din povestea mea.”

Un alt fiu, Toliver, a mărturisit că, deși nu se înțelegea întotdeauna cu mama sa, după moartea acesteia și-a pus un memento zilnic pe telefon, la ora 22:00, care spune simplu: „Mama”.

Procurorul Michael Mauro a declarat că James Craig „nu și-a dorit divorțul pentru că voia să-și protejeze banii și imaginea publică. A cedat în fața lăcomiei și lașității”.

Juriul a decis ca James Craig să își petreacă totul restul vieții după gratii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.