Acasă Extern Australia va interzice copiilor sub 16 ani accesul pe YouTube. Nu au...

Australia va interzice copiilor sub 16 ani accesul pe YouTube. Nu au voie nici pe Facebook, X sau TikTok

0

Australia va interzice utilizatorilor de internet cu vârste mai mici de 16 ani accesul pe platforma video YouTube, pentru a-i proteja de aşa-numiţii „algoritmi prădători”, a anunţat miercuri Anika Wells, ministru al comunicaţiilor, citată de AFP.

„Reţelele sociale au locul lor, dar nu e loc pentru algoritmii prădători care vizează copiii”, a scris ea într-un comunicat.

Wells a adăugat că doi din cinci copii australieni afirmă că au vizionat conţinut nepotrivit pe platforma americană.

Premierul Anthony Albanese a explicat presei că „tinerii cu vârste sub 16 ani nu vor fi în măsură să aibă cont pe YouTube”. „Vrem ca familiile şi părinţii australieni să ştie că îi susţinem”, a spus şeful guvernului laburist de la Canberra.

Parlamentul Australiei a adoptat încă din noiembrie 2024 o lege fără precedent pentru reglementarea internetului, interzicând accesul la reţele sociale cum ar fi TikTok, X sau Facebook până la împlinirea vârstei de 16 ani. Măsura susţinută de reprezentanţi ai ambelor partide mari – Laburist şi Liberal – a fost justificată similar cu cea privind YouTube.

Serviciul video a fost scutit atunci de restricţii deoarece guvernul a considerat că este foarte mult utilizat în şcoli.

Un purtător de cuvânt al YouTube a reacţionat miercuri susţinând că platforma aflată printre cele mai populare site-uri de internet din lume „nu este o reţea socială” şi a insistat că „poziţia noastră rămâne clară:

YouTube este o platformă de partajare de videoclipuri cu o bibliotecă de conţinut gratuită, de înaltă calitate, din ce în ce mai vizionată pe ecranele TV”.

Restricţiile ar putea rămâne simbolice, avertizează mai mulţi experţi. Nu au apărut încă prea multe detalii privind modalităţile de implementare începând cu data de 10 decembrie.

Site-urile vizate ar putea fi amendate cu câte 49,5 milioane de dolari australieni (circa 28 de milioane de euro) dacă nu cooperează, dar au apreciat că proiectul guvernamental este „vag”, „problematic” sau „pripit”. TikTok a acuzat chiar guvernul australian că nu ţine cont de opiniile specialiştilor în sănătate mintală, în securitatea online şi în tineret care sunt împotriva măsurilor respective.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.