După câteva săptămâni de mofturi de fată mare, Igor Nicolaevici Dodon s-a gândit că nu ne poate lăsa și a decis că trebuie să mai devină o dată președinte al R. Moldova, pentru că și-a imaginat că poporul vrea tare mult acest lucru, și pentru că mai are loc în buzunare, și încă nu a pus chiar totul pe tava rușilor. E greu să înțelegi cu care popor a vorbit în vis cel mai responsabilul de toate necazurile poporului nostru, dar trebuie să remarcăm că are niște specialiști în PiaR și niște consilieri cu încrețiturile creierului înnodate de-a binelea. Or, numai niște sărăntoci ai minții îi puteau sugera să-și asume sloganul “Igor Dodon – președinte responsabil”. Sau poate superiorii ruși i-au coborât-o de sus, iar ordinele trebuie executate.
Responsabil, spune litera DEX-ului, este persoana care poartă răsdpunderea unui lucru, a unui fapt.
Dacă privim cu atenție în retrovizorul istoriei basarabene imediate, putem constata cu profundă tristețe că, din păcate, președintele Igor Dodon n-a făcut mai nimic bun pentru această țară. Vreo câțiva ani a stat când la, dar mai des sub fundul lui Plahotniuc, fiind suspendat din funcție mai des decât se schimbă anotimpurile, apoi, din iunie 2019, dârdâind de frică și înoptând la Ambasada Rusiei. Acum, zice că în iunie 2019 a făcut revuliuție – l-a alungat pe învățătorul și stăpânul său Plahotniuc – alt obsedat de putere, bani și control.
De atunci le-a încercat pe toate: s-a pupat cu popii, a băut vin cu muzicanții, s-a fotografiat cu copii nevoiași, a filmat filme, a fost olecuță doctor, olecuță agronom, olecuță economist, olecuță căpșunar, olecuță vlogher și foarte mult – turist pe banii statului. În acest sens, activitățile președintelui pot fi asemuite cu alergarea unui cal mușcat de streche printr-o harbuzărie.
Sunt convins că Igor Dodon este președinte responsabil. Dar… responsabil că așa și n-au sărit surcele din hoții miliardului, cum promitea în 2016. Se face responsabil că a devenit băiatul de mingi al lui Putin și a stricat relațiile cu țările vecine și cu UE. Se face responsabil că i-a trădat pe toți cei care au luptat în războiul de pe Nistru, umblând la braț cu prizidentu Transnistriei, Krasnoselski. Se face responsabil de kulioace. Se face responsabil de sărăcia oamenilor, de corupția interminabilă, de pierderea afacerilor celor mici și mijlocii, de satele părăsite, de covid-ul care nu se mai termină, de nunta lui Chicu, de Ciaika care ne fură, de rușii care au ieșit din gaura de șoareci și s-au urcat pe masă, dar cel mai important – de faptul că am ajuns un popor necăjit. Lista responsabilităților e lungă-lungă și nu ne oprim aici, pentru că o să mai revenim la ea.
Apropo, Igor Nicolaevici, sirienii ceea întreabă când trebuie să vină: înainte de turul întâi sau înainte în turul doi?
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.