Cancelarul german Friedrich Merz s-a arătat duminică încântat noul acord comercial între SUA și Uniunea Europeană, care introduce taxe vamale de 15% pentru exporturile europene. În timp ce liderii europeni încearcă să evite un război comercial, industria germană anticipează pierderi considerabile. Roma consideră înțelegerea un pas pozitiv, dar așteaptă detaliile, în timp ce în Franța opoziția critică înțelegerile negociate de Donald Trump și Ursula von der Leyen, relatează AFP.
Acest acord obţinut cu greu permite „evitarea unei escaladări inutile a relaţiilor comerciale transatlantice”, a declarat cancelarul german Friedrich Merz, în condiţiile în care Statele Unite sunt primul partener comercial al Germaniei.
„Am reuşit să ne păstrăm interesele fundamentale, chiar dacă mi-aş fi dorit mai multe facilităţi în comerţul transatlantic”, a adăugat el, declarându-se uşurat în special în cazul industriei auto, „unde taxele vamale actuale, care se ridică la 27,5%, vor fi aproape înjumătăţite, ajungând la 15%”. „Tocmai în acest domeniu, reducerea rapidă a taxelor vamale are o importanţă capitală”, a subliniat liderul primei economii europene.
Pe lângă industria auto, pilon al industriei germane, sectoarele chimic şi al maşinilor depind în mod special de exporturile către Statele Unite. Cancelarul conservator şi-a exprimat în faţa Comisiei Europene „sprijinul total pentru negocierile care vor începe acum cu privire la detaliile acordului”.
Mai rezervat, ministrul german al finanţelor, Lars Klingeil, a declarat că ajungerea la o soluţie negociată cu Washingtonul este „un lucru bun într-o primă fază”.
„Vom evalua acum rezultatul negocierilor şi repercusiunile sale asupra economiei şi ocupării forţei de muncă în Germania”, a adăugat el.
Industria germană a început să facă calculele şi prevede „repercusiuni negative considerabile” pentru acest sector cheie al economiei germane, puternic orientat către export. „Lipsa unui acord privind exporturile de oţel şi aluminiu este o lovitură suplimentară”, subliniază BDI. UE se confruntă în prezent cu taxe vamale de 50% la exporturile de oţel către Statele Unite, dar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat asigurări că s-a ajuns la un compromis cu Donald Trump. „Între noi, taxele vamale vor fi reduse şi va fi instituit un sistem de cote”, a declarat ea. Preşedintele american a asigurat însă că lucrurile vor rămâne „aşa cum sunt”.
Industria chimică germană consideră „prea mari” taxele vamale de 15%.
„Când te aştepţi la un uragan, te bucuri de o simplă furtună. S-a evitat o nouă escaladare. Cu toate acestea, preţul de plătit este ridicat pentru ambele părţi”, a reacţionat într-un comunicat federaţia VCI din industria chimică, care reprezintă giganţi industriali precum Bayer sau BASF.
Federaţia Germană a Comerţului Exterior (BGA) a vorbit despre un „compromis dureros”, cu un nivel al suprataxelor care reprezintă o „ameninţare existenţială” pentru multe întreprinderi.
Unul dintre cei mai influenţi economişti ai ţării, Clemens Fuest, a calificat acordul anunţat drept „o umilinţă pentru UE, care reflectă dezechilibrul de putere”.
„Europenii trebuie să se trezească, să se concentreze mai mult pe puterea lor economică şi să-şi reducă dependenţa militară şi tehnologică faţă de Statele Unite”, a scris el pe X.
La fel ca Berlinul, Roma a salutat duminică seara acordul comercial, considerând că acesta evită un război comercial, dar rămâne prudentă în aşteptarea detaliilor.
„Acordul dintre UE şi Statele Unite pune capăt unei perioade de incertitudine şi evită un război comercial. Vom examina toate detaliile”, a scris pe X Antonio Tajani, şeful diplomaţiei italiene.
Acelaşi ton a fost adoptat şi de şefa guvernului, Giorgia Meloni, aflată în vizită în Etiopia pentru un summit al ONU privind securitatea alimentară.
„Consider că este pozitiv faptul că s-a ajuns la un acord, dar până nu văd detaliile, nu pot formula o concluzie mai bună”, a declarat ea la Addis Abeba, citată de presa italiană.
Partidele de opoziţie de stânga şi de dreapta din Franţa sunt pe aceeaşi lungime de undă: acordul anunţat diminică seară de Donald Trump şi Ursula von der Leyen subminează suveranitatea franceză.
Lidera extremei drepte, Marine Le Pen, a descris acordul drept „un fiasco politic, economic şi moral”.
„Comisia (Europeană) a acceptat clauze asimetrice pe care Franţa, dacă ar fi fost guvernată de un executiv patriotic, nu le-ar fi acceptat niciodată. Gaze în valoare de sute de miliarde de euro, precum şi arme, vor trebui importate în fiecare an din Statele Unite”, a denunţat şefa de facto a Rassemblement National (RN), vorbind despre o „capitulare pentru industria franceză şi pentru suveranitatea energetică şi militară” franceză.
Aceeaşi atitudine este valabilă şi pentru extrema stângă, unde liderul La France Insoumise, Jean-Luc Mélenchon, consideră că „totul a fost cedat lui Trump”.
„Tarife, achiziţii obligatorii, o taxă de 5% din PIB: liberalismul, concurenţa liberă şi nedistorsionată şi celelalte reguli ale Tratatului de la Lisabona sunt o glumă proastă”, a denunţat el, pledând pentru „alegerea insubordonării faţă de Imperiu şi nealiniere” drept „singura alternativă posibilă”.
Pentru Pierre Jouvet, secretar general al Partidului Socialist şi deputat european, acest acord este unul de „vasalizare”.
„Sunteţi mulţumiţi cu „doar” 15% taxe vamale? Dar sunt locurile noastre de muncă, producţia noastră şi mediul pe care Ursula von der Leyen le-a sacrificat promiţând investiţii de 600 de miliarde de dolari în Statele Unite şi achiziţionarea de gaze naturale lichefiate”, a subliniat el.
Potrivit primelor elemente ale acestui acord comercial mult aşteptat între Bruxelles şi Washington, Statele Unite vor impune taxe vamale de 15% asupra produselor europene importate, iar UE a promis 750 de miliarde de dolari în achiziţii de energie şi 600 de miliarde de dolari în investiţii suplimentare în Statele Unite. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a vorbit despre un „acord bun”, a precizat că cele două puteri economice au decis să ridice toate taxele vamale pentru anumite produse, inclusiv pentru cele aeronautice.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.