R. Moldova, printre țările cu cea mai mare scădere a populației în ultimii 10 ani

Redacția SafeNews

R. Moldova se numără printre statele care au înregistrat cele mai mari pierderi demografice din lume în ultimul deceniu, potrivit unei analize publicate de platforma CEOWORLD și citată de iData. În perioada 2014–2024, populația țării a scăzut cu 15,5%, plasând Moldova pe poziția a noua într-un clasament global al declinului populațional.

Aceeași rată de scădere a fost raportată și în România, ambele țări confruntându-se cu probleme similare: migrarea masivă a cetățenilor, în special către țările din vestul Europei, reducerea natalității, îmbătrânirea populației și instabilitatea socio-economică.

Cele mai afectate țări, conform analizei, sunt în principal din Europa de Est și Balcani. Bulgaria ocupă primul loc, cu o reducere de 22,5% a populației, urmată de Lituania (-22,1%) și Letonia (-21,6%). În top se mai regăsesc și Ucraina, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Croația și Albania, toate cu scăderi cuprinse între 15% și 20%.

PUBLICITATE