Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a declarat miercuri că Kievul continuă să susțină o întâlnire „la cel mai înalt nivel” între președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin în prezența președintelui american, Donald Trump, și a unor lideri europeni pentru a impulsiona negocierile de pace, informează EFE.
Ministrul ucrainean a fost întrebat despre declarațiile de miercuri ale purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în care acesta cerea Washingtonului să facă presiuni asupra Ucrainei pentru ca Kievul să accepte să se întâlnească din nou cu delegații Moscovei la Istanbul, unde deja au avut loc două runde de negocieri în acest an, transmite Agerpres.
„Toate declarațiile înalților oficiali ruși trebuie considerate dezinformare și propaganda”, a afirmat ministrul ucrainean de externe într-o conferință de presă alături de omologul său polonez, Radoslaw Sikorski, și cel lituanian, Kestius Budrys, în orașul polonez Lublin din apropierea graniței cu Ucraina, unde cei trei miniștri s-au reunit pentru a marca a cincea aniversare a Triunghiului Lublin (alianță regională de cooperare între Lituania, Polonia și Ucraina cu scopul susținerii integrării Ucrainei în UE n.r.).
Șeful diplomației ucrainene a declarat, de asemenea, că „Ucraina nu a fost, nu este și nu va fi un obstacol pentru pace” și că este pregătită pentru noi contacte.
Totodată, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a amintit că, în timp ce Kievul a acceptat fără condiții propunerea unei încetări durabile a focului, prezentată de mai multe ori de către SUA, Kremlinul a respins până acum această idee.
Președintele rus Vladimir Putin a exclus până acum o întâlnire cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski în care să discute despre cum să pună capăt războiului, așa cum propune șeful statului ucrainean.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.