Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința din 16 iulie, participarea țării la majorarea capitalului autorizat al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu o contribuție totală de 4 milioane de euro, achitată în tranșe anuale.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), această decizie are scopul de a menține actuala pondere de vot a Republicii Moldova în cadrul BERD și de a asigura continuarea influenței țării în cadrul instituțiilor financiare internaționale.
„Participarea noastră este crucială pentru a nu pierde dreptul de decizie în proiectele regionale care ne vizează direct. Este un angajament ferm pentru dezvoltare economică și colaborare internațională”, au declarat reprezentanții MDED
Conform documentului aprobat de Guvern, contribuția va fi achitată în cinci tranșe anuale, începând din 2025. Suma prevăzută pentru primul an este deja inclusă în Legea bugetului de stat, iar tranșele ulterioare vor fi programate în cadrul bugetar pe termen mediu 2026–2029.
În prezent, BERD finanțează 69 de proiecte active în Moldova, cu o valoare totală de 1,3 miliarde de euro, vizând domenii esențiale precum infrastructura, transportul, eficiența energetică, agricultura și protecția mediului.
Aceste investiții contribuie la modernizarea economiei naționale, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai.
Executivul susține că aprobarea acestei participări reafirmă angajamentul său de a atrage investiții și de a colabora cu partenerii internaționali pentru dezvoltarea durabilă a țării.
„Votarea acestui proiect demonstrează determinarea Guvernului de a contribui activ la deciziile regionale, asigurând un viitor economic sigur pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, se menționează în comunicatul oficial al MDED.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.