A provocat un conflict, a încercat să se bată și a amenințat că va exploda un restaurant cu o grenadă. Așa s-a comportat, în noaptea de 13 iulie curent, unul dintre vizitatorii unui local din orașul Bender.
Potrivit presei din stânga Nistrului, bărbatul în vârstă de 36 de ani, fiind sub influența alcoolului, și-a exprimat nemulțumirea față de barman, chiar lângă tejghea. Drept urmare, angajatul localului i-a cerut bărbatului, politicos, să se calmeze, transmite SafeNews.md cu referire la Știri.md.
Totuși, în loc să se calmeze, bărbatul s-a înfuriat și mai mult. Acesta a început să se comporte provocator și agresiv cu ceilalți angajați ai localului, dar și cu vizitatorii, amenințând că va folosi o armă și că va arunca o grenadă în restaurant.
Pentru a-l liniști, angajații localului au fost nevoiți să solicite poliția, care a sosit la fața locului imediat. Bărbatul a fost reținut. Oamenii legii nu au descoperit asupra sa nici arme și nici substanțe explozive.
De menționat că aceasta nu este prima sa abatere de la lege. Bărbatul a fost cercetat de mai multe ori pentru huliganism.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru huliganism. Acesta riscă până la cinci ani de închisoare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.