Acasă Extern Cel mai vârstnic șef de stat din lume a anunțat că vrea...

Cel mai vârstnic șef de stat din lume a anunțat că vrea să rămână președinte până la 99 de ani: „Sunt candidat la alegerile prezidențiale”

0

Cel mai în vârstă șef de stat în exercițiu din lume, președintele camerunez Paul Biya, candidează pentru al optulea mandat, a anunțat acesta duminică pe platforma de socializare X, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.

„Sunt candidat la alegerile prezidențiale din 12 octombrie 2025”, a scris Biya, în vârstă de 92 de ani, într-un comunicat. „Fiți siguri că hotărârea mea de a fi în slujba dumneavoastră este pe măsura provocărilor serioase cu care ne confruntăm”.

În Camerun durata mandatului prezidențial este de 7 ani. Parlamentul țării africane a abolit în 2008 prevederea constituțională care prevedea o limită a mandatelor, pentru a-i permite lui Biya să candideze pe termen nelimitat.

Măsura a fost cerută de președinte, care a argumentat că limitarea dreptului de alegere al oamenilor este nedemocratic.

Biya este la putere din 1982 și anterior a fost prim-ministru din 1975. El și soția sa își petrec o mare parte din timp în Elveția.

Anul trecut, speculațiile despre sănătatea sa au fost interzise oficial în Camerun.

Președintele camerunez a revendicat peste 70% din voturi la alegerile anterioare

Jumătate din populația Camerunului, care numără 30 de milioane de locuitori, are sub 19 ani. Camerunul este oficial o democrație pluripartită, dar partidele de opoziție, societatea civilă și libertatea presei se confruntă cu restricții severe, notează dpa.

Opoziția a acuzat în trecut guvernul de manipularea alegerilor. În 2018, rezultatele oficiale i-au acordat lui Biya 71% din voturi, iar candidatului ieșit pe locul doi 14%.

Fostă colonie germană, statul central african a fost împărțit între Franța și Marea Britanie după primul război mondial.

Din 2017, un conflict violent între regiunile francofonă și anglofonă ale țării a provocat cel puțin 6.500 de morți și a determinat strămutarea a aproximativ 600.000 de persoane.

Circa 40% dintre camerunezi trăiesc în sărăcie, conform ultimelor estimări.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.