Un bărbat a scăpat ca prin urechile acului, după ce s-a răsturnat cu camionul plin cu sfeclă de zahăr. Accidentul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 14 septembrie, în localitatea Pîrjota, din raionul Rîșcani.
Conform datelor poliției locale în accident a fost implicat un camion de marca DAFF. Șoferul camionului, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din motive încă necunoscute, într-o curbă a pierdut controlul volanului, iar camionul s-a răsturnat.
În urma accidentului, bărbatul a scăpat cu câteva leziuni ușoare, iar camionul a fost avariat. Încărcătura de sfeclă de zahăr pe care o transporta a fost împrăștiată pe acostament.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.