Deputata neafiliată Olesea Stamate trage un semnal de alarmă cu privire la ultima şedinţă a Parlamentului din acest Legislativ când au fost votate 70 de proiecte de lege într-o sigură zi, majoritatea dintre acestea fiind aprobate de deputaţii PAS. Stamate spune că acest lucru nu este nicidecum spre laudă, menţionând că a fost o votare pe bandă rulandă.
,,Întrebați deputații care ridicau mâna dacă au citit ce votează – și veți vedea ca în cazul a 90% din proiectele votate nu va vor putea spune despre ce au fost”, a scris Stamate pe pagina sa de Facebook, adăugând că ,,opoziţia a făcut guvernării un cadou- intenționat sau nu- și a părăsit sala plenului”.
Potrivit lui Stamate, câteva proiecte, dintre cele ce țin cel puţin de domeniul juridic, ridică semne serioase de întrebare, atât la conținut, și cu atât mai mult la procedura.
,,Proiectul cu privire la avocatură. (…)Dacă se dorește transparentizarea și responsabilizarea activității organelor de conducere a Uniunii – pot fi găsite modalități acceptate de toți. Sau cel puțin consultate cu părțile direct vizate – avocații. Dar prin amendament semnat pe 9 iulie, votat pe 10 iulie în comisie și în aceeași zi în plen? Nu este despre proces legislativ transparent și responsabil. Căci nu e vorba de modificări tehnice, ci unele de substanță, totuși”, se arată în postare.
De asemenea, deputata neafiliată critică modul în care au avut loc numirile în funcții, care potrivit acesteia ,,numai numiri meritocratice și în baza de concurs nu sunt”, catalogându-le ,,simple mulțumiri pentru servilism”.
,,Oare asta înseamnă a fi pro-european? Oare așa se promovează valorile europene și democratice? … sau e doar “abuz de încredere”, nimic mai mult”, se întreabă fosta deputată PAS.
,,Consider că între aprobarea in comisie a proiectului pentru lectura 2, și aprobarea acestuia în plen trebuie sa fie o distanta de cel putin o săptămână. Iar in acest timp, proiectul final redactat sa fie plasat pe pagina parlamentului. Asa încât publicul larg dar și deputații să poată ananliza ce votează. Și să-și asume votul. Asta e simplu. Nu necesită fonduri suplimentare. E doar o chestiune de voință. Voința de a merge pe drumul democrației”, a conchis Stamate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.