Ministerul de Externe german l-a convocat marţi pe ambasadorul Chinei la Berlin, după ce armata chineză a vizat cu un laser un avion german care participa la operaţiunea militară ASPIDES a UE, având drept scop protejarea securităţii maritime.
„Punerea în pericol a personalului german şi perturbarea operaţiunii sunt complet inacceptabile”, a declarat Ministerul de Externe german pe platforma de socializare X. Pentru moment nu sunt disponibile alte informaţii, scrie stirileprotv.ro.
Avionul aparţinând Bundeswehrului se afla la Marea Roşie pentru a proteja traficul maritim împotriva unor atacuri ale rebelilor huthi din Yemen când a fost vizat de un laser chinez.
Incidentul survine în contextul creşterii temerilor în rândul statelor UE cu privire la influenţa chineză asupra tehnologiilor critice şi a infrastructurii de securitate din Europa.
Aproximativ 700 de militari germani sunt implicaţi în această operaţiune desfăşurată de către UE la Marea Roşie, Oceanul Indian şi Golful Aden.
Comisia Europeană și China nu au comentat incidentul
La sfârşitul lui ianuarie, Camera inferioară a Parlamentului german (Bundestag) a prelungit participarea germană la misiune.
Nu a existat niciun răspuns imediat din partea Comisiei Europene sau a Ministerului de Externe chinez, iar ambasada Chinei la Berlin nu a răspuns imediat la o solicitare de declaraţii trimisă pe e-mail.
Misiunea ASPIDES a UE contribuie la protejarea libertăţii de navigaţie şi a securităţii maritime, în special pentru navele comerciale din Marea Roşie, Oceanul Indian şi din Golf, în cadrul politicii comune de securitate şi apărare a UE.


! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.