Acasă Extern Germania se pregăteşte la rândul său să îi expulzeze pe sirienii care...

Germania se pregăteşte la rândul său să îi expulzeze pe sirienii care au comis infracțiuni

0

Germania se pregăteşte la rândul său să expulzeze delincvenţi şi criminali sirieni, a confirmat Berlinul sâmbătă, după ce țara vecină Austria a anunţat o primă decizie de acest tip după mai mulţi ani.

Ministerul german de Interne „a dat instrucţiuni Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF) să iniţieze revocarea” statutelor de protecţie „în ceea ce priveşte persoanele periculoase şi delicvenţii sirieni”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului pentru agenția France Presse, confirmând o informaţie din ediţia de duminică a publicaţiei germane Die Welt, scrie Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt, „comisia pentru crime grave exclude recunoaşterea unei protecţii” de azil sau „poate duce la revocarea protecţiei acordate”.

Acordul de coaliţie între conservatorii cancelarului Friedrich Merz şi social-democraţi prevede expulzări către Siria şi Afganistan, „începând cu infractorii şi persoanele considerate o ameninţare”, reaminteşte aceeaşi sursă.

Ministerul este „în contact cu autorităţile siriene competente” pentru a atinge acest obiectiv, precizează purtătorul de cuvânt.

РЕКЛАМА

Un milion de sirieni trăiesc în Germania

Între ianuarie şi mai, BAMF a deschis peste 3.500 de proceduri de revocare potenţială împotriva cetăţenilor sirieni, mai indică ministerul într-un răspuns la o întrebare parlamentară.

Statutul de refugiat a fost retras în 57 de cazuri, iar protecţia subsidiară, un statut intermediar, în alte 22 de cazuri, conform aceleaşi surse.

În acelaşi timp, aproximativ 800 de sirieni, dintr-un număr de puţin peste 2.000 de persoane voluntare, s-au întors în ţară în cadrul unui program de ajutor finanţat de autorităţile germane.

Aproape un milion de sirieni trăiesc în Germania, cei mai mulţi sosind în timpul marelui val de migraţie din 2015-2016.

Însă, după căderea preşedintelui Bashar al-Assad în decembrie 2024, mai multe ţări europene, printre care Germania şi Austria, au anunţat o suspendare a procedurilor de cerere de azil într-un context de creştere semnificativă a partidelor de extremă dreapta.

Joi, Austria a anunţat expulzarea în ţara sa de origine a unui criminal sirian, o premieră în Uniunea Europeană în ultimii ani.

Germania s-a confruntat în ultimele luni cu mai multe atacuri mortale cu armă albă, precum şi atentate cu motivaţie jihadistă şi violenţe de extrema dreaptă care au adus în prim plan problemele de securitate.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.