Acasă Extern Merkel spune că lui Trump îi place să fie în centrul atenţiei...

Merkel spune că lui Trump îi place să fie în centrul atenţiei şi a povestit cum nu a vrut să dea mâna cu ea în faţa camerelor, dar a făcut-o după aceea

0

Fostul cancelar german Angela Merkel l-a descris pe preşedintele american Donald Trump ca fiind o persoană căreia îi place să fie în centrul atenţiei. Vorbind miercuri seara la un eveniment organizat de ziarul grec Kathimerini la Atena pentru a promova traducerea în greacă a memoriilor sale, Merkel şi-a amintit cum Trump a refuzat să îi strângă mâna la o întâlnire în Biroul Oval, în martie 2017, dar că a făcut-o în afara încăperii, când camerele nu filmau, relatează POLITICO.

„Am făcut greşeala de a spune: «Donald, ar trebui să ne strângem mânile», iar el nu a făcut-o. Voia să atragă atenţia asupra sa. Asta vrea: să distragă atenţia de la altceva şi să-i facă pe toţi să se uite la el”, a spus Merkel. „Se vede asta în ceea ce face cu tarifele. În cele din urmă, trebuie să obţină rezultate bune pentru poporul american. Trebuie să-şi dovedească abilităţile, cel puţin în faţa propriului său popor”, a comentat fostul cancelar.

Merkel a adăugat că europenii „trebuie să rămână uniţi şi să nu se lase intimidaţi” atunci când Trump impune mai multe tarife blocului şi ar trebui să riposteze cu tarife proprii.

„Nu spun că ar trebui să rupem relaţiile cu SUA, dar trebuie să negociem. Nici măcar SUA nu poate supravieţui singură”, a spus ea.

Fostul cancelar mărturiseşte însă că vede totuşi o problemă care o îngrijorează în relaţia cu Washingtonul. „Văd o evoluţie problematică. Când vicepreşedintele (JD) Vance spune: «Suntem parteneri şi vă vom sprijini doar dacă sunteţi de acord cu conceptul nostru de libertate», ceea ce înseamnă fără reguli şi fără controale, aceasta este într-adevăr o ameninţare la adresa democraţiei noastre”, a declarat Angela Merkel.

Merkel şi Trump au avut întotdeauna o relaţie dificilă. În memoriile sale, ea a scris despre Trump: „El judeca totul din perspectiva antreprenorului imobiliar care fusese înainte de a intra în politică. Fiecare proprietate putea fi alocată o singură dată. Dacă el nu o obţinea, o obţinea altcineva. Aşa vedea el lumea”.

„Pentru el, toate ţările erau în concurenţă între ele, iar succesul uneia era eşecul alteia; el nu credea că prosperitatea tuturor poate fi sporită prin cooperare”, a explicat fostul cancelar.

O FEMEIE POATE PLÂNGE LA UN SUMMIT

Vizita fostului cancelar german la Atena a avut loc cu doar câteva zile înainte de a se împlini 10 ani de la referendumul din 2015 pentru salvarea financiară a Greciei.

Ea a povestit despre conversaţia telefonică pe care a avut-o cu fostul prim-ministru grec Alexis Tsipras, când a aflat că Grecia va organiza un referendum pentru acceptarea condiţiilor de salvare financiară impuse de creditorii internaţionali, o măsură ce ar fi putut duce la ieşirea Greciei din zona euro. Merkel a mărturisit că apelul a fost cel mai „surprinzător” din cariera sa politică şi că a lăsat-o „fără cuvinte”, mai ales când a aflat că Tsipras va face campanie pentru un vot pentru „nu”. Cu toate acestea, ea a spus că ea şi Tsipras s-au „apropiat treptat” şi că „el a fost sincer” şi „nu a încercat să o inducă în eroare”.

Merkel a mai spus că ea şi fostul preşedinte american Barack Obama aveau opinii diferite cu privire la modul de gestionare a datoriei crescânde a Greciei. Obama nu înţelegea aspectele juridice sau modul în care UE şi Banca Centrală Europeană funcţionau diferit de Fed, a spus ea.

„La un moment dat, mi-au dat lacrimile din cauza presiunii”, a spus Merkel, adăugând cu un zâmbet: „O femeie poate plânge în timpul unui summit”.

Merkel a spus că nu a dorit niciodată ca Grecia să iasă din zona euro. „Nu îmi pot imagina Europa fără Grecia ca membru puternic”, a declarat ea.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.