În cadrul unei vizite de lucru în Marea Britanie și Irlanda, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut ocazia să se întâlnească cu mai mulți antreprenori moldoveni care și-au înființat afaceri în străinătate.
„Frații Sergiu și Lilian Munteanu sunt cei care aduc gustul de acasă mai aproape de moldovenii stabiliți aici, dar și-l oferă irlandezilor. Au creat „Moldova Shop” – o rețea de 26 de magazine unde produsele moldovenești își găsesc locul pe piața irlandeză. Dorul de casă se alină aici, printre borcane de zacuscă, compot, torturi, colaci și vinul moldovenesc”, a scris șeful Legislativului pe rețelele de socializare.
Totodată, Igor Grosu a vorbit și despre afacerea de IT a unui antreprenor moldovean situată la doar câțiva kilometri de Dublin.
„Mihai Mazilu, împreună cu o echipă de tineri antreprenori, a creat una dintre cele mai inovatoare companii IT din Irlanda, în domeniul telecomunicațiilor. Softul are peste 50 de funcții, se integrează cu peste 100 de aplicații și este deja utilizat de peste 25.000 de clienți din toată lumea. Recent, și-au extins activitatea și în Republica Moldova beneficiind de facilitățile pe care statul nostru le oferă companiilor IT. Mihai și-a diversificat afacerile. Este primul furnizor din Irlanda de porți, garduri uși de garaj automate din aluminiu, iar împreună cu soția sa, a deschis un restaurant cu specific italian – o afacere de familie crescută cu pasiune și dedicare”, a comunicat președintele Parlamentului, menționând că „moldovenii sunt apreciați și respectați în Irlanda, iar prin munca lor contribuie din plin la imaginea pozitivă a Moldovei”.












! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.