Acasă Social Reglementarea comerțului din capitală. Târguri, rețele, gherete și vânzători ambulanți

Reglementarea comerțului din capitală. Târguri, rețele, gherete și vânzători ambulanți

0

Mai mult de o mie de unități de comerț ambulant, amplasate pe străzile capitalei, au fost demontate în ultimii cinci ani. Dacă în luna februarie 2020 numărul gheretelor a constituit 1 612 unități, la data de 15 mai a anului curent au rămas 585, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.

Este rezultatul implementării noii modalități de amplasare a unităților de comerț ambulant în municipiul Chișinău, a declarat pentru IPN șeful Direcției generale economie, comerț și turism, Roman Vitiuc.

Rețeaua unităților comerciale

În prezent, în Chișinău sunt 6 358 de unități de comerț ambulant, 35 de piețe, 2 988 de unități de alimentație publică, precum și 8 317 unități de prestări servicii. Acestea, în mare parte, sunt amplasate pe bulevardele și străzile principale din sectoarele capitalei.

Potrivit Direcției generale economie, comerț și turism, a crescut considerabil numărul unităților de comerț pe străzile Uzinelor, Petricani, Calea Orheiului, ceea ce evidențiază tendința de dezvoltare a zonelor industriale de la periferia orașului, prin extinderea rețelei de comerț cu materiale de construcție și finisare, articole sanitare, de uz casnic etc.

Majoritatea unităților de comerț dispun de o suprafață de până la 50 de metri pătrați, fapt care denotă predominanța afacerilor mici și mijlocii în domeniul comerțului, deținute și operate de antreprenori independenți sau familii.

Șeful Direcției generale economie, comerț și turism, Roman Vitiuc, a menționat că pandemia a amplificat nevoia de digitalizare în sectorul comerțului. În urma lockdownului și a limitării posibilității de a desfășura activitatea economică, inclusiv cea de comerț, mai multe afaceri s-au închis, iar altele au fost nevoite să își restrângă activitatea.

Totuși, unele afaceri s-au adaptat contextului, prin implementarea măsurilor de digitalizare, precum și prin modernizarea propriilor platforme electronice de organizare a comerțului. Chiar dacă pandemia s-a terminat, activitățile de livrare și comerțul electronic capătă tot mai mare amploare, a subliniat Vitiuc.

Reglementarea comerțului ambulant

Comercianții pot obține dreptul de amplasare a unităților de comerț ambulant pe teritoriul municipiului Chișinău în cadrul unei licitații publice organizate de Autoritatea Publică Locală, pe amplasamentele stabilite în schemele aprobate de Consiliul Municipal Chișinău. De la 1 octombrie 2020 până la 20 iunie 2025, Primăria a organizat 46 de licitații cu strigare, după care au fost încheiate contracte de amplasare a 302 unități de comerț ambulant pe străzile orașului Chișinău, cu o valoare totală de 188,2 milioane de lei.

Roman Vitiuc a menționat că în municipiul Chișinău sunt gherete moderne, care se încadrează în aspectul arhitectural și cromatic al zonelor unde se amplasează. În cadrul acestor unități este permisă comercializarea presei periodice, băuturilor răcoritoare/fierbinți, înghețatei, fastfoodului. La periferia orașului sunt prestate servicii de vulcanizare, iar în parcuri – servicii de agrement. La momentul actual, nu există gherete amplasate în locuri care nu au fost aprobate de Consiliul Municipal Chișinău, a adăugat șeful Direcției generale economie, comerț și turism.

În afară de gherete, pe teritoriul municipiului sunt amplasate terase, tarabe, rulote, tonete, pentru care la fel se aplică procedura de licitație. Locul de amplasare a unităților de comerț ambulant din Chișinău și alte informații relevante despre acest tip de unități pot fi accesate pe platforma gherete.chisinau.md.

Lista amplasamentelor pentru unitățile de comerț se actualizează în funcție de solicitările parvenite de la agenți economici. Pentru a preveni și combate comerțul ilicit, există agenți constatatori responsabili de documentarea contravențiilor. Cât privește contractele încheiate de municipalitate pentru gheretele câștigate la licitație, verificările sunt efectuate la fața locului de către reprezentanții de la Direcția generală economie, comerț și turism, în comun cu responsabili de la preturile din sectoarele capitalei și din cadrul comisiei de licitație.

Încasările realizate din licitarea dreptului de amplasare a unităților de comerț ambulant pe străzile orașului, între 1 octombrie 2020 și 20 iunie 2025, constituie 179,65 milioane de lei, dintre care 12,85 milioane de lei au fost încasați de la începutul acestui an.

Târguri și iarmaroace

Practic, în fiecare weekend, cu aportul municipalității, sunt organizate iarmaroace și târguri în toate sectoarele capitalei. Este o acțiune care permite locuitorilor și oaspeților orașului să procure producția autohtonă agricolă, ecologică din prima sursă, fără a fi nevoie să se deplaseze în sectorul Centru. Măsura a contribuit la echilibrarea fluxului populației în sectoarele orașului, reducând aglomerația din centrul capitalei, unde anterior se înregistra un flux mare de oameni, în special în zona Pieței Centrale.

Aceste evenimente sunt desfășurate inclusiv pentru a oferi posibilitatea producătorilor autohtoni să aibă piața de desfacere pe teritoriul Chișinăului, facilitând comercializarea producției locale.

„Prin acest mecanism, venim în susținerea producătorilor autohtoni, în special a agricultorilor, gospodăriilor țărănești, situate în zona limitrofă a orașului”, a subliniat Roman Vitiuc.

În perioada 1 ianuarie 2022 și 31 decembrie 2024, pe teritoriul orașului Chișinău au fost organizate 551 de târguri și iarmaroace. Dintre principalele evenimente se pot evidenția târguri ale producătorilor locali cu produse agroalimentare, târguri ale meșterilor populari, târguri tematice de primăvară (Mărțișor, Târg de Florii, Târg cu material semincer și arbori) etc.

Pentru a participa la târguri și iarmaroace, unde se comercializează produse de alimentație publică, este necesar un set minim de acte, inclusiv o confirmare că agentul economic e înregistrat la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. În cazul târgurilor tematice agricole, de regulă, este suficientă o confirmare că solicitantul reprezintă o gospodărie țărănească ce cultivă produse pe teren propriu în scop comercial, fără a fi nevoie de documente suplimentare.

Facilități fiscale și taxe locale pentru comercianți

Anterior, magazinele cu suprafețe mari achitau o taxă per metru pătrat de circa 20-30 de ori mai mică decât magazinele de dimensiuni mici. Pentru a reduce această discrepanță, s-a decis creșterea taxelor pentru magazinele și rețelele mari și diminuarea acestora pentru magazinele mici – o măsură care a venit în suportul întreprinderilor mici și mijlocii, a comunicat Roman Vitiuc.

Pentru anumite categorii de comercianți au fost stabilite facilități fiscale, precum scutire de 50% fața de taxa locală stabilită pentru unitățile de comerț ambulant care desfășoară activitate comercială în cazul târgurilor și iarmaroacelor tematice pentru comercializarea legumelor și fructelor autohtone, produselor apicole etc. La fel, este vorba despre scutirea totală pentru comercializarea articolelor de meșteșugărit și artizanat în cadrul târgurilor tematice.

Mijloacele încasate din taxele de la unitățile comerciale vin în bugetul municipal și sunt utilizate pentru modernizarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea serviciilor oferite de municipalitate, și acoperă alte cheltuieli necesare pentru oraș.

Direcții de dezvoltare a comerțului

Odată cu aprobarea Strategiei de dezvoltare a comerțului interior în municipiul Chișinău „Comerț – 2030”, autoritățile locale au propus asigurarea unui cadru normativ și instituțional de comerț interior eficient, transparent și previzibil, dezvoltarea infrastructurii comerciale moderne și accesibile, precum și creșterea consumului de produse locale și sănătoasă, promovând economia verde și circulară.

„Ne-am propus ca municipiul Chișinău să devină până în anul 2030 o capitală modernă care oferă un climat de afaceri atractiv și favorabil dezvoltării comerțului interior, gestionat de administrația transparentă, ce răspunde rapid și eficient nevoilor consumatorilor și mediului de afaceri, în conformitate cu cele mai avansate standarde și practici internaționale”, a conchis șeful Direcției generale economie, comerț și turism, Roman Vitiuc.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.