Două avioane de tip Eurofighter aparţinând armatei germane au interceptat vineri un avion de recunoaştere rus de tip Iliuşin 20M (Il-20M) la marea baltică, potrivit tabloidului german Bild, relatează Le Monde.
Potrivit tabloidului, aeronava rusă de spionaj a decolat din Kaliningrad şi zbura către vest cu transponderele oprite, transmite News.ro.
Avioanele germane au stabilit un contact vizual cu acesta la 100 de kilometri distanţă de coastele germane, în spaţiul aerian internţaional, la nod de Polonia.
Potrivit Bild, avionul rus de tip Il-20M şi-a continuat apoi drumul către vest, după care şi-a schimbat direcţia către nord, la aproximativ 40 de kilometri distanţă de Insula germană Usedom.
Aeronava rusă nu a încălcat spaţiul aerian german.
Potrivit Bild, de la începutul lui 2024, avioane de vânătoare NATO au delocat înn nouă rânduri să intercepteze avioane ruseşti.
Avioane de tip Il-20M decolează cu regularitate din Kaliningrad pentru a culege informaţii despre activităţi militare ale statelor membre NATO situate de-a lungul coastei Mării Baltice – Polonia, Germania, Danemarca şi Suedia.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.