Nicușor Dan a comparat câștigurile încasate de când este președintele statului român cu salariul pe care îl avea pe vremea când era primarul general de București.
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat vineri, 27 iunie curent, după reuniunea Consiliului European, care ar trebui să fie cel mai mare salariu din România și cine ar trebui să îl aibă.
El a răspuns în glumă: „Crescând în funcție, eu am pierdut la salariu. Acum trei săptămâni a fost o discuție cu reprezentanții tehnici care au identificat o listă cu vreo 200 de sporuri obținute sectorial de unii angajați.
Noi suntem presați de timp și o analiză pe 200 de sporuri, poate unele justificate, nu poate fi făcută în câteva săptămâni și de asta se vor lua unele măsuri care sunt cumva grosiere, cum este asta cu bursele din preuniversitar. Din perspectiva asta, sarcina asta nu o să fie cu șublerul. Unii vor fi mai afectați decât alții pe termen scurt”.
Președintele a precizat, de asemenea, că la primărie avea un salariu de 21.000 de lei românești net (peste 80 de mii de lei moldovenești). „Acum cred că am 15.000-16.000 lei românești net (între 58 de mii și 62 de mii de lei moldovenești)”, a mai adăugat Nicușor Dan.
Președintele României, Nicușor Dan, participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Acesta a avut în prima zi o întrevedere cu șefa Executivului UE, Ursula von der Leyen
Miercuri, Nicușor Dan a participat la Summitul NATO de la Haga, unde liderii celor 32 de state membre NATO au adoptat, la Summitul de la Haga, o declarație comună prin care este reafirmat angajamentul ferm privind apărarea colectivă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.