Israelul a lansat vineri un atac aerian masiv împotriva mai multor zone din sudul Libanului, al treilea atac de acest tip într-o săptămână, pe fondul intensificării acţiunilor sale în pofida armistiţiului încheiat între părţi în urmă cu mai bine de jumătate de an.
„Avioane de vânătoare israeliene au efectuat un atac aerian violent pe scară largă în jurul orei 11:00 (8:00 GMT), efectuând o serie de atacuri împotriva pădurilor Ali al-Taher, a vârfurilor Kfar Tebnit şi a zonei Nabatieh al-Fawqa”, a relatat agenţia naţională de ştiri libaneză (ANN), informează EFE, potrivit Agerpres.
Conform presei de stat, atacurile cu rachete au declanşat explozii intense care au rezonat în întreaga regiune. La doar câteva minute după bombardamentele iniţiale o a doua rundă de atacuri a lovit aceleaşi zone.
Acesta este al treilea val major de atacuri lansat de Israel împotriva sudului Libanului în ultima săptămână după două atacuri anterioare, vineri şi luni, care ar fi vizat instalaţii militare şi depozite de arme aparţinând grupării şiite Hezbollah.
Astfel de campanii au fost rare de când a intrat în vigoare un armistiţiu în noiembrie anul trecut, deşi Israelul a continuat să atace teritoriul libanez cu regularitate, în principal prin drone direcţionate şi alte acţiuni mai puţin intense.
Joi, armata israeliană a susţinut că a ucis un presupus oficial al forţelor de elită ale Hezbollah şi un membru al batalionului său de observare în atacuri separate asupra oraşelor Beit Lif şi Barashit, ambele în sudul Libanului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.