Acasă Social Avocat reținut în flagrant, ar fi cerut 25.000 de euro pentru a...

Avocat reținut în flagrant, ar fi cerut 25.000 de euro pentru a „aranja” un dosar penal

0

Un avocat din Chișinău a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului, după ce a fost surprins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro de la reprezentantul unui agent economic. Reținerea a avut loc chiar în biroul avocatului, în cadrul unei cauze penale pentru trafic de influență.

Potrivit anchetatorilor, avocatul ar fi pretins bani în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă angajați ai unor instituții publice pentru a obține o soluționare favorabilă într-un dosar penal de evaziune fiscală în care este vizat agentul economic. Acesta ar fi susținut că poate împiedica transmiterea dosarului în instanță, aplicarea sechestrului pe bunuri și că ar putea facilita returnarea unor obiecte ridicate anterior în cadrul perchezițiilor – printre care telefoane mobile, sume de bani și mijloace de transport.

CNA precizează că suma de 10.000 de euro a fost transmisă sub controlul instituției, iar anterior, avocatul ar mai fi primit o tranșă de 15.000 de euro în același context.

Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și se află în custodia CNA. Investigațiile continuă sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău pentru a identifica toate persoanele implicate.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.