Un tânăr în vârstă de 27 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost depistat de funcționarii vamali de la Leușeni în timp ce încerca să introducă ilegal în țară dispozitive medicale și preparate medicamentoase în cantități comerciale.
Acesta se deplasa din România spre Republica Moldova la volanul unui automobil de marca „Lexus” și a declarat că transportă doar bunuri personale, fără a avea nimic de declarat autorității vamale.
În urma unui control amănunțit, inspectorii au descoperit produsele ascunse cu intenție în mai multe compartimente ale mașinii: în buzunarele ușilor, într-o sacoșă cu lucruri personale și printre haine aflate în geantă.
Printre bunurile nedeclarate se numără 80 de dispozitive pentru monitorizarea nivelului glucozei și 10 doze de preparate hormonale injectabile, fiecare ambalată individual. Valoarea estimativă de piață a acestor produse depășește 6.000 de euro.
Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar cazul este cercetat în prezent sub aspect contravențional.






