Acasă Extern România va cumpăra 18 avioane F-16 cu un euro. Anunțul ministrului Moșteanu,...

România va cumpăra 18 avioane F-16 cu un euro. Anunțul ministrului Moșteanu, de la Haga

0

România va cumpăra 18 aeronave militare F-16 la preț de 1 euro. Acordul privind achiziția urmează să fie semnat de către miniștrii Apărării din București și Amsterdam, iar anunțul despre achiziție a fost făcut la Haga, unde are loc summitul NATO.

Ministrul român Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat miercuri aparatele de zbor urmează să fie utilizate pentru antrenamente, informează hotnews.ro. Potrivit lui, până a face tranzacția, urmează proceduri care nu pot fi ocolite, inclusiv discuții ale experților tehnici.

„Astăzi o să semnez împreună cu ministrul olandez acest Memorandum de Înțelegere pentru a continua procedura de transfer sau de continuare a activității la centrul de pregătire F-16. Sunt 18 avioane care până la finalul anului vor intra în proprietatea statului român pentru un preț modic. Asta e o procedură care nu poate fi ocolită altfel și de aici încolo încep discuțiile tehnice la nivel de experți pentru a finaliza procedura. Deci mai sunt niște lucruri tehnice”, a declarat oficialul.

După invazia Rusiei, piloții ucraineni fac antrenamente pentru a manevra avioanele F-16 în Uniunea Europeană, inclusiv în România. Una dintre bazele militare la care au loc instruirile este cea de la Fetești, județul Ialomița.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.