Acum 10 ani ar fi fost de neconceput ca un startup să concureze cu marile companii de apărare și să producă drone performante și alte sisteme militare high-tech. Lucrurile s-au schimbat, iar o companie de apărare cu profil high-tech, pe nume Anduril Industries, nu doar că a obținut o mulțime de contracte cu Pentagonul, dar se și extinde în Europa. Cum a reușit și de ce inteligența artificială are un rol esențial?
Un salt tehnologic uriaș în doar opt ani
Anduril Industries a fost înființată în 2017 și s-a specializat în sisteme de apărare bazate pe inteligență artificială, drone autonome și senzori avansați.
În numai opt ani, Anduril a câștigat mai multe contracte cu Pentagonul, printre care și dezvoltarea unui avion de luptă autonom, denumit Fury, prezentat recent și la salonul aeronautic de la Le Bourget.
Anduril are legături strânse cu finanțatorii și consilierii din domeniul tehnologiei ai președintelui Donald Trump și avantajul companiei este că poate produce diverse arme, dar și sisteme de apărare, la prețuri mult mai mici și în mult mai scurt decât giganții industriei de apărare.
Compania a obținut în ultimii ani contracte în valoare totală de peste două miliarde dolari de la Pentagon.
Anduril a vut succes fiindcă a ales o strategie diferită față de cea a giganților tradiționali din domeniul apărării, care lucrează adesea cu cicluri lungi de dezvoltare. Compania a adoptat un model similar startup-urilor din Silicon Valley, dezvoltând rapid tehnologii pe cont propriu și furnizând soluții complete (hardware + software), la prețuri mult mai mici decât cele ale companiilor mari, consacrate.
Datorită unei investiții de 75 de milioane de dolari, anunțate la sfârșitul anului 2024, Anduril poate dubla producția de motoare de rachetă în fabrica din statul american Mississippi, cumpărată în iunie 2023, ajungând la o producție de peste 6.000 de unități pe an.
Anduril este evaluată la 30 miliarde dolari, după ce în iunie a primit 2,5 miliarde dolari finanțare.
Anduril a anunțat pe 18 iunie un acord cu gigantul german al apărării Rheinmetall, pentru dezvoltarea și producerea în Europa, alături de parteneri locali, a două sisteme de armament: racheta de croazieră Barracuda și drona de luptă Fury, adaptate la platforma digitală a grupului german. Acordul prevede și „explorarea posibilităților de utilizare a motoarelor de rachetă cu combustibil solid în Europa”, se spune într-un comunicat.
Prin acest acord, Anduril și Rheinmetall devin rivalii direcți ai unor jucători europeni precum Airbus, Dassault Aviation sau MBDA
Anduril și sistemele sale AI
De ce este considerată Anduril Industries o forță și pe tehnologiile de AI? Sistemele sale autonome de luptă funcționează în mare parte pe baza AI, fiindcă dronele autonome de atac și de supraveghere sunt capabile să detecteze, să urmărească și să aleagă țintele, fără control uman constant.
Pe AI se bazează și sistemele sale de apărare automată, cele care analizează în timp real date de la senzori, pentru a reacționa la diverse feluri de amenințări
Anduril a dezvoltat și turnuri de supraveghere autonomă (surveillance towers) care sunt folosite la granița dintre SUA și Mexic pentru a detecta automat mișcări suspecte, pe baza unor algoritmi.
Anduril dezvoltă și soluții software care integrează senzori, drone, radare, camere, sateliți – totul într-o interfață comună, iar compania folosește inteligență artificială pentru analiză și decizie rapidă, sugerând acțiuni operatorilor sau activând reacții automate.
Planurile pentru Europa sunt mai complexe. Anduril Industries ia în considerare fabricarea de drone în Marea Britanie și colaborarea cu alți producători de armament europeni pentru, a obține contracte, în contextul în care continentul se pregătește să-și majoreze cheltuielile pentru apărare.
Compania plănuiește să investească aproape un miliard de dolari pentru a înființa o fabrică în statul american Ohio, unitate destinată construirii de sisteme autonome de armament.
Compania a fost fondată de Palmer Luckey, un faimos antreprenor în domeniul realității virtuale. El a creat Oculus VR în 2021, iar compania a fost cumpărată de Facebook în 2014, pentru două miliarde de dolari.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.