Acasă Justiţie CSJ își schimbă practica în materie de strămutare

CSJ își schimbă practica în materie de strămutare

0

Ajustându-și recent practica în materie de strămutare, instanța supremă a decis respingerea cererilor, în care se solicită strămutarea cauzelor de la o curte de apel la alta, transmite SafeNews.md cu referire la bizlaw.md.

În suportul soluției s-a relevat că alegațiile pur declarative care nu se referă la circumstanțe, ce pot pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor, nu pot justifica strămutarea cauzei.

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) mai notează că atribuirea instanței de judecată, în mod formal, a calității procesuale de parte nu este, prin ea însăși, suficientă pentru a justifica strămutarea.

Potrivit CSJ, existența calității de pârât, în lipsa unor indicii privind implicarea personală a judecătorilor sau influențe instituționale, nu echivalează cu o aparență de părtinire generalizată.

Curtea precizează că, strămutarea doar în baza calității procesuale ar reprezenta o recunoaștere a prezumției generale de nepărtinire, contrară principiului independenței judiciare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.