Acasă Diverse Cum vrea AUDI să scape de tarifele lui Trump. Producătorul auto german...

Cum vrea AUDI să scape de tarifele lui Trump. Producătorul auto german a găsit soluția

0

Audi, marca de automobile din cadrul grupului Volkswagen, ar putea construi o linie de asamblare în Statele Unite, pentru a evita achitarea taxelor vamale suplimentare impuse pe importuri de administrația președintelui Donald Trump.

Pentru Audi, piața auto din Statele Unite este una dintre cele mai importante. În acest context, conducerea companiei ar vrea să pună bazele unei fabrici în SUA, pentru a nu fi nevoită să achite taxe vamale suplimentare. Potrivit estimărilor, investiția s-ar putea ridica la aproape 4 miliarde de euro.

„Vrem să ne extindem prezenţa în SUA. În acest sens, analizăm diferite scenarii, pentru a putea lua o decizie finală. Împreună cu grupul Volkswagen vom hotărâ cum vom proceda”, a declarat un purtător de cuvânt de la Audi.

Audi este unul dintre cei mai expuşi producători auto la tarifele americane din cauza uzinei sale de la San Jose Chiapa, Mexic, unde constructorul german are peste 5.000 de angajaţi care produc popularul model Q5. În schimb, compania mamă Volkswagen are o uzină la Chattanooga, statul Tennessee, şi o alta care este construcţie în apropiere de Columbia, statul Carolina de Sud, relatează Reuters, care citează Der Spiegel.

Tarifele pe scară largă anunţate de Trump au generat deja costuri suplimentare de sute de milioane de euro pentru constructorii auto germani, care sunt puternic dependenţi de exporturi.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.