Acasă Extern Programul summitului NATO de la Haga, redus de teama că Trump ar...

Programul summitului NATO de la Haga, redus de teama că Trump ar putea să se plictisească și să plece mai devreme

0

NATO a redus programul summitului organizației, care se va desfășura săptămâna viitoare, la numai o sesiune de lucru, pentru a evita o situație în care președintele american Donald Trump ar părăsi reuniunea înainte să se încheie, cum a făcut săptămâna aceasta la summitul G7, scrie joi Financial Times, potrivit Reuters.

Programul summitului, preconizat inițial să se desfășoare pe parcursul a trei zile, a fost astfel redus la numai o sesiune de lucru cu o durată de două ore și jumătate, notează Agerpres.

Decizia este menită să asigure că Trump nu se plictisește și nu pleacă mai devreme de la summit, mai scrie Financial Times, citând trei oficiali abordați în legătură cu pregătirea summitului ce va avea loc la Haga.

Trump a plecat mai devreme de la summitul G7 din cauza situației din Orientul Mijlociu

Președintele american Donald Trump a părăsit summitul G7 din Canada cu o zi mai devreme din cauza situației din Orientul Mijlociu, a anunțat luni Casa Albă,

„Trebuie să mă întorc cât de repede pot. Trebuie să mă întorc mai devreme din motive evidente”, a declarat Trump reporterilor la summitul convocat în Munții Stâncoși canadieni, fără să detalieze mai mult.

Casa Albă a declarat că Trump se va întoarce în Statele Unite „din cauza a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu”.

„S-au realizat multe, dar din cauza a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, președintele Trump va pleca în seara aceasta după cina cu șefii de stat”, a anunțat secretarul de presă de la Casa Albă Karoline Leavitt, pe rețeaua X.

Trump a îndemnat anterior evacuarea Teheranului și a reiterat că Iranul ar fi trebuit să semneze un acord nuclear cu Statele Unite.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.