O femeie din Chișinău a născut gemeni acasă, asistată de echipele de urgență. Află detalii

Redacția SafeNews

Nașterea spontană a avut loc chiar în locuința unei femei de 27 de ani din municipiul Chișinău, aflată la a patra sarcină multiplă, care a intrat în travaliu în seara zilei de 17 iunie 2025.

La ora 21:45, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat apelul gravidei, care prezenta semne clare ale declanșării nașterii.

Prima ambulanță a ajuns în doar câteva minute, însă travaliul a evoluat rapid, iar primul copil s-a născut înainte ca mama să poată fi transportată. O a doua echipă AMU a fost solicitată și a ajuns la fața locului în doar 7 minute, asistând împreună cu echipa SAMU Buiucani nașterea celui de-al doilea bebeluș.

PUBLICITATE

Cu toate că nașterea a avut loc în afara unui cadru medical adecvat, echipele de intervenție au reușit să asigure stabilitatea mamei și a gemenilor. După acordarea primului ajutor, toți trei au fost transportați în stare satisfăcătoare la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”.