Bărbatul de 35 de ani care folosea date false s-a drept însoțitor de zbor și a obținut bilete gratuite pentru 120 de călătorii cu avionul, între 2018 și 2024, înainte de a fi prins în San Francisco, spun oficialii americani
Cazul lui Tiron Alexander, un bărbat din Florida care a rezervat în mod fraudulos peste 120 de zboruri, a ajuns în fața unui juriu federal din Statele Unite, potrivit The Washington Post. El a fost găsit vinovat pentru fraudă electronică și pentru pătrunderea într-o zonă securizată a unui aeroport sub identitate falsă.
Cum a reușit să păcălească companiile de zbor
Bărbatul lucrase anterior pentru American Airlines în serviciul clienți și profitase de o politică puțin cunoscută a companiei aeriene. Piloții și însoțitorii de zbor au dreptul să zboare gratuit ca pasageri „fără venituri” cu alte companii aeriene și, potrivit Departamentului de Justiție.
Astfel, Alexander a abuzat în mod repetat de această politică.
Potrivit Departamentului Justiției al SUA, bărbatul deținea zeci de numere de insignă și diferite date de angajare. El a folosit datele pe site-ul web al unei companii aeriene pentru a rezerva zboruri speciale gratuite și a fost, în cele din urmă, prins după ce Spirit Airlines a observat că informațiile sale apăreau pe 34 de zboruri diferite, a raportat Post.
El a fost arestat în februarie 2024 în timp ce încerca să zboare de pe aeroportul din San Francisco către Australia. Sentița în cazul lui va fi pronunțată de insanță pe 25 august 2025.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.