Acasă Extern Aviația strategică a Rusiei, relocată în Extremul Orient

Aviația strategică a Rusiei, relocată în Extremul Orient

0

După atacurile cu drone ucrainene, aviația strategică a Rusiei a fost relocată în masă spre baze mai îndepărtate, inclusiv în Extremul Orient. Cel puțin 12 aeronave au fost distruse, potrivit experților OSINT.

Decizia vizează protejarea infrastructurii militare esențiale. Informațiile sunt prezentate de IPN, cu referire la analiza imaginilor satelitare efectuată de AviVector.

Rusia își mută avioanele strategice departe de Ucraina

Toate avioanele de tip Tu-160 au fost retrase de pe aerodromurile Belaya (regiunea Irkutsk) și Olenya (regiunea Murmansk). Două au fost transferate la Anadâr, trei la Elizovo (Kamceatka) și alte trei la Borisoglebsk (Tatarstan).

În plus, 11 bombardiere Tu-22M3 și toate Tu-95MS au părăsit baza de lângă Murmansk. Acestea au fost relocate în Ucrainka (regiunea Amur), Engels-2 (regiunea Saratov), Mozdok (Oseția de Nord) și Borisoglebsk. Analiștii menționează că Mozdok era rar folosit anterior pentru aviația strategică.

Potrivit cercetătorului RUSI, Justin Bronk, aviația strategică a Rusiei este relocată pentru a evita viitoare atacuri ucrainene. Greg Bagwell, fost comandant al Forțelor Aeriene Regale Britanice, consideră că Rusia va fi nevoită să își schimbe permanent poziționarea aviației.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.