Maia Sandu, de hram la Călărași: Aici s-a clădit o comunitate demnă

Redacția SafeNews

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a participat pe 8 iunie la sărbătoarea hramului orașului Călărași, care a marcat 593 de ani de la prima atestare documentară a localității. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Maia Sandu a scris că regiunea Călărași are un farmec aparte: păduri bătrâne, dealuri line, podgorii, mănăstiri care poartă taina timpului, dar și meșteri iscusiți care duc mai departe tradiția cu răbdare și har”.

Șefa statului a lăudat spiritul locuitorilor din Călărași, evocând mândria cu care aceștia își păstrează rădăcinile și deschiderea spre viitor.

„De-a lungul anilor, aici s-a clădit o comunitate demnă, legată de pământul ei, de libertate și de valorile noastre. Oameni care privesc cu încredere spre viitor”, a scris Maia Sandu.

PUBLICITATE

Președintele R. Moldova a încheiat mesajul adresând mulțumiri călărășenilor pentru ospitalitate și pentru susținerea drumului european al Republicii Moldova.

„Le mulțumesc călărășenilor pentru ospitalitatea caldă și pentru încrederea cu care pășesc pe drumul european al Moldovei. La mulți ani, Călărași”, a conchis Maia Sandu.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images