Acasă Social FOTO // Prins cu un transport ilicit de mărfuri de peste 60.000...

FOTO // Prins cu un transport ilicit de mărfuri de peste 60.000 lei, la Sculeni

0

Un moldovean de 33 de ani, revenit din Germania, a fost depistat de Poliția de Frontieră transportând ilegal un lot impresionant de produse chimice, electrocasnice și unelte electrice, fără acte de proveniență sau documente de însoțire.

Cazul a avut loc în apropierea localității Sculeni, raionul Ungheni, în timpul unei misiuni de supraveghere desfășurate de o patrulă mobilă a Poliției de Frontieră. Oprit pentru verificări, mijlocul de transport condus de bărbat ascundea în compartimentul marfar detergenți, electrocasnice și alte bunuri, unele dintre ele uzate.

La solicitarea documentelor justificative, șoferul a declarat că nu poate prezenta acte legale care să ateste proveniența sau dreptul de transport al acestor bunuri. Estimările arată că valoarea totală a încărcăturii depășește 60.000 de lei.

Toate produsele au fost ridicate pentru verificări, iar persoana urmează să fie sancționată pentru nedeclararea mărfurilor. Cazul a fost transmis după competență Serviciului Vamal, care va continua investigațiile.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.