Acasă Social Moldovenii angajați în Elveția vor putea beneficia de pensii și alte prestații...

Moldovenii angajați în Elveția vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

0

Cetățenii Republicii Moldova, care muncesc sau au muncit legal în Elveția, vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, de dizabilitate sau de urmaș. Acest lucru va fi posibil în baza Acordului în domeniul securității sociale, semnat la Berna, de către ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, cu ambasadorul Confederației Elvețiene, Stephan Cueni, transmite IPN.

Potrivit ministrului muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, acest acord va permite celor peste 10 000 de moldoveni stabiliți în Elveția să beneficieze de pensii și alte garanții sociale pentru anii lucrați în ambele state.

Acordurile de securitate socială permit cetățenilor moldoveni care au lucrat atât în Moldova, cât și în străinătate, să cumuleze perioadele de muncă pentru a-și obține pensia și alte prestații sociale. Astfel, chiar dacă nu au suficient stagiu de cotizare în țară, pot beneficia de drepturile sociale pe baza totalizării activităților realizate în țările cu care Moldova are încheiate acorduri de securitate socială.

În prezent, Republica Moldova implementează 18 acorduri în domeniul securității sociale, bazate pe principiul proporționalității, adică fiecare stat acordă și plătește pensii pentru perioada de activitate legală.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.