Alexandru Gheorghieș, fostul președinte al Curții de Apel Bălți, ar fi fost prins conducând în stare de ebrietate în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o stradă din municipiul Bălți. Acesta s-ar fi aflat la volanul unui Mitsubishi Pajero și a fost observat circulând haotic, motiv pentru care un echipaj de poliție l-a tras pe dreapta, transmite SafeNews.md cu referire la sursele PulsMedia.MD.
Incidentul s-ar fi produs în jurul orei 23:30, pe strada Independenței. În urma testării cu aparatul Drager, rezultatul a arătat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, depășind cu mult limita legală. Poliția a deschis un proces penal, iar cercetările sunt în desfășurare.
Amintim că anterior că în 2021, acesta a fost vizat de percheziții ale procurorilor și ofițerilor SIS, într-un dosar de îmbogățire ilicită. Ancheta viza utilizarea, prin terți, a unor bunuri de lux – automobile, imobile și o locuință – care nu apăreau în declarațiile de avere și nu puteau fi justificate prin veniturile legale ale magistratului.
Tot în cadrul acelei anchete, au fost analizate tranzacții dubioase între familia Gheorghieș și cu familia femeii de serviciu și cea a șefului serviciului aprovizionare tehnico-materială a Curții de Apel Bălți, inclusiv schimburi de locuințe și utilizarea unor bunuri scumpe înregistrate pe numele unor persoane fără venituri evidente.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.