Acasă Ultima Oră CNA CONFIRMĂ: Șeful Postului Vamal Intern Căușeni, reținut pentru corupție. Trei persoane...

CNA CONFIRMĂ: Șeful Postului Vamal Intern Căușeni, reținut pentru corupție. Trei persoane în custodia CNA

0

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Bălți anunță reținerea pentru 72 de ore a șefului Postului Vamal Intern Căușeni, în cadrul unui dosar de corupere pasivă. Acesta este al treilea funcționar vizat în anchetă, după ce, pe 21 mai, au fost reținuți șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal.

Toate cele trei persoane sunt în prezent în custodia CNA și sunt cercetate pentru fapte de corupție comise în circumstanțe agravante.

Potrivit informațiilor oficiale, în timpul perchezițiilor desfășurate ieri, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, iar suma totală de bani găsită în posesia suspecților, în diferite valute, se ridică la aproximativ 1,1 milioane de lei.

Ancheta penală este în desfășurare. CNA reamintește că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile.

Știrea inițială!

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au reținut miercuri seară un alt funcționar de rang înalt din cadrul Serviciului Vamal, în dosarul de corupție care îl vizează pe Iurie Gore, șeful suspendat al Biroului Vamal Centru, potrivit surselor PulsMedia.MD.

Este vorba despre Cristian Olărescu, șeful Postului Vamal Intern Căușeni, fiul unui fost judecător din Ialoveni. Sursele indică faptul că întreaga sumă de peste 40.000 de dolari – pentru care Gore a fost prins în flagrant – ar fi fost colectată doar de la acest post vamal.

Totodată, surse din sistem afirmă că șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, l-a desemnat între timp pe Sergiu Chițanu în funcția de șef-interimar al Biroului Vamal Centru. Chițanu a fost anterior adjunctul lui Gore la Postul Vamal Intern Chișinău 1 și ar fi fost implicat într-un alt dosar de corupție. Când Gore a fost promovat la Biroul Vamal Centru, l-ar fi adus după el pe Chițanu în funcția de adjunct.

Amintim că Iurie Gore și un broker vamal au fost reținuți mai devreme în cursul zilei într-un dosar de corupere pasivă, comisă în circumstanțe agravante. Potrivit anchetei, aceștia ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40.000 de dolari pentru facilitarea importurilor de mărfuri în Republica Moldova, inclusiv pentru regiunea transnistreană, și pentru omiterea depistării unor încălcări ale legislației.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, obiecte relevante și sume importante de bani în diverse valute, a căror proveniență urmează să fie stabilită. Dosarul este instrumentat de procurorii din municipiul Bălți.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.