Acasă Social Tarifele pentru serviciul de transport al energiei ar putea fi majorate

Tarifele pentru serviciul de transport al energiei ar putea fi majorate

0

Tarifele reglementate pentru serviciul de transport al energiei electrice ar urma să fie majorate cu circa 24%, arată solicitarea depusă la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de întreprinderea de stat Moldelectrica. Aceasta doar la patru luni de la precedenta majorare cu circa 34% a tarifelor reglementate pentru serviciul de transport al energiei, operată la începutul lunii ianuarie 2025, transmite SafeNews.md cu referire la mold-street.com.

Astfel tariful pentru transportul energiei pentru anul 2025, ar urma să crească de la nivelul actual de 24,8 bani pentru un kWh, la 30,7 bani pentru un kWh, iar volumul de energie transportat este estimat la 4,75 miliarde kWh.

„Ajustarea tarifului este justificată prin factori obiectivi apăruți odată cu modificările efectuate la art. 88, alin. (2) al Legii nr. 107/2016 privind energia electrică…, conform cărora tariful reglementat pentru serviciul de transport al energiei electrice trebuie să includă valoarea de proiect a investițiilor în lucrările de construcție a obiectelor rețelei electrice de transport, declarate lucrări de utilitate publică de interes național din momentul debursării mijloacelor financiare destinate finanțării proiectului”, se menționează în cererea depusă de Moldelectrica la ANRE.

Potrivit documentului la calculul tarifelor a fost luată în considerație creșterea cheltuielilor cu amortizarea cu 46,8% față de cheltuielile cu amortizarea acceptate în tariful actual. Astfel în urma reevaluării imobilizărilor în anul 2023, la ajustarea tarifului întreprinderea a inclus amortizarea reevaluată în sumă de 189,63 milioane de lei.

Totodată Moldelectrica menționează că este în proces de realizare a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic, finanțat de către Asociația internațională pentru Dezvoltare, fiind semnate două Acorduri de împrumut în valoare totală de 58,8 milioane euro. În mai 2022, aceste lucrări de construcție au fost declarate utilități publice de interes național.

La un curs de schimb de 19,6 lei pentru un euro, costul lor este estimat la peste 1,15 miliarde de lei, cu termen mediu de exploatare de 168,6 luni și cu o amortizare anuală de 82 milioane lei, precizează operatorul de transport.

Potrivit Moldelectrica, ținând cont că debursarea mijloacelor financiare s-a început pe 22 decembrie 2021, termenul de exploatare rămas este de 128 luni respectiv, amortizarea lunara estimativă recalculată constituie circa 9 milioane lei, sau 108,05 milioane lei amortizare anuală.

Printre proiectele investiționale menționate de Moldelectrica se numără construcția liniei electrice Vulcănești-Chișinău, modernizarea substației SE Chișinău de 330 kV, extinderea substației SE Vulcănești 400kV, construcția clădirii administrative, modernizarea MMS, software și a platformei achiziție.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.