Jurnaliștii din Republica Moldova continuă să se unească pentru a susține colegii persecutați de regimul Kremlinului. Marți, zeci de jurnaliști s-au adunat în fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău într-o acțiune publică organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), sub sloganul „Scriem în numele celor care nu mai pot”.
Evenimentul a fost un gest de solidaritate cu jurnaliștii reduși la tăcere, arestați sau uciși, dar și un protest împotriva presiunilor și atacurilor asupra presei independente.
Participanții au scris mesaje dedicate colegilor cărora li s-a interzis să facă jurnalism, afișându-le pe un panou instalat în fața ambasadei. Aceste mesaje, care vor fi trimise oficial Ambasadei Rusiei, servesc ca reacție simbolică la represiunea din spațiul media.
„Noi ne solidarizăm pentru al patrulea an consecutiv cu colegii noștri, mă refer la colegii care au avut de suferit de pe urma politicii Kremlinului. Astăzi avem un altfel de protest, protestăm prin tăcere și am venit să lăsăm mesaje în numele celor care nu mai pot scrie și ne referim aici și la colegii care au decedat și care sunt după gratii.Dacă e să ne uităm la indicele Reporterilor fără Frontieră, astăzi suntem pe locul 35. Da, suntem în scădere cu patru poziții, totuși, comparativ cu alte țări, lucrurile stau ceva mai bine în Republica Moldova”a menționat directorul adjunct al CJI, Anastasia Nani.
Acțiunea a vizat nu doar solidaritatea cu jurnaliștii persecutați, ci și denunțarea campaniilor masive de dezinformare și propagandă promovate de Rusia. Într-un context în care presa independentă este atacată atât în Federația Rusă, cât și în regiune, evenimentul reafirmă angajamentul societății civile față de jurnalismul liber și responsabil.
Evenimentul din acest an marchează a patra ediție consecutivă a acțiunii, demonstrând că comunitatea media din Moldova nu rămâne pasivă în fața represiunii. Prin trimiterea mesajelor către Ambasada Rusiei, participanții speră să atragă atenția asupra situației dramatică a libertății presei în regiune.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.