Acasă Extern Bloomberg: UE vrea să interzică gazul rusesc până în 2027

Bloomberg: UE vrea să interzică gazul rusesc până în 2027

0

Uniunea Europeană urmează să propună un set de măsuri pentru interzicerea completă a importurilor de gaze naturale din Rusia până la sfârșitul anului 2027, în cadrul unui plan amplu de reducere a dependenței energetice de Moscova, transmite Bloomberg, citând surse apropiate dosarului. Detaliile planului vor fi prezentate oficial de comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jorgensen.

Blocul comunitar își reia astfel obiectivul anunțat anterior de a elimina treptat combustibilii fosili proveniți din Rusia, după ce, la începutul acestui an, a amânat publicarea unei foi de parcurs pentru a evalua impactul inițiativelor diplomatice americane legate de încheierea războiului din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker, a confirmat că planul de acțiune al UE privind renunțarea la energia din Rusia va fi prezentat marți, 6 mai, la Strasbourg, anunță Reuters.

„Mâine, Colegiul va discuta o foaie de parcurs pentru încetarea importurilor de energie din Rusia”, a declarat el, referindu-se la Colegiul comisarilor din cele 27 de state membre ale Uniunii.

Uniunea Europeană a anunțat, în luna ianuarie a acestui an, intenția să crească importurile de gaze din țări precum Statele Unite pentru a înlocui livrările din Rusia și să accelereze tranziția către surse regenerabile de energie încă la finele lunii ianuarie a anului curent. Tot atunci Dan Jorgensen s-a angajat să renunțe la combustibilii fosili proveniți din Rusia până în 2027, ca reacție la invazia Ucrainei din 2022.

În 2024, Europa a importat o cantitate record de 17,8 milioane de tone de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia, potrivit Rystad Energy, cu peste 2 milioane de tone mai mult decât în anul precedent. Acest volum a făcut ca Rusia să devină al doilea cel mai mare furnizor de GNL pentru Europa, depășind Qatarul și situându-se după Statele Unite.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.