Ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai INI anunță o captură de pastile destinate reducerii în greutate, care au efect psihotrop.
Coletul a fost ridicat din incinta unei filiale a Poștei Moldovei, din capitală, și era expediat din Kazahstan în Moldova pe numele unei femei de 45 de ani. În urma verificării coletului poștal au fost depistate și ridicate 100 de cutii în interiorul cărora se aflau 3030 de pastile pentru slăbit, cu conținut psihotrop.
Pe acest caz au fost inițiate două cauze penale pentru contrabandă și circulația ilegală a drogurilor, iar femeia este cercetată în stare de libertate, deoarece are la întreținere doi minori.
Acțiunile au fost realizate în comun cu procurorii PCCOCS și omologii din Ucraina.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 10 la 15 ani.
O cutie cu astfel pastile, pe teritoriul Republicii Moldova, era comercializată la un preț ce variază între 800 și 1000 de lei.


