Polițiștii Secției patrulare Chișinău, din cadrul Inspectoratul Național de Securitate Publică au identificat doi conducători auto care circulau sub influența substanțelor narcotice.
Primul caz, un șofer de taxi cu marijuana în organism, în sectorul Botanica, echipajul de poliție a observat un taximetrist de 43 de ani care prezenta un comportament suspect la volan. După oprire, bărbatul a fost dus la Dispensarul Republican de Narcologie, unde testele biologice au confirmat prezența marijuanei în sânge.
Al doilea caz, un conducător sub influența amfetaminei în comuna Ciorescu, un bărbat de 36 de anni a atras atenția polițiștilor datorită modului haotic în care conducea un automobil marca Nissan. Examinarea medicală a arătat că acesta se afla sub influența amfetaminei.
În ambele cazuri, vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar șoferii sunt cercetați penal conform legii. Poliția reamintește pericolul condusului sub influența drogurilor și consecințele grave ale acestor fapte.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.